Cappadocia de Bulgaria?
Ce facem de 1 Iunie? Păi pe 31 trebuie să mergem la muncă pe lângă Craiova. Da, când vrei în multe vacanțe dar nu ești milionar sau nu ai câștigat la LOTO, mai lucrezi și în weekend. Așadar, toată săptămâna ne-am uitat pe Google Maps pe unde am putea să mergem la plimbare cu plecare din Craiova. Acum că suntem în Schengen și Bulgaria e o alternativă bună.
Găsește Dragoș o peșteră drăguță în Bulgaria la doar 2 ore de Craiova. Zis și făcut, acolo mergem! Joi aflăm că nu mai trebuie sa ajungem la muncă sâmbăta, dar dacă tot am făcut un plan, ne ținem de el. Numai bine, mai mult timp de plimbat prin nordul Bulgariei, pe unde nu am mai fost până acum. Dacă tot ajungem acolo, facem și un traseu pe cel mai înalt vârf din Serbia. Mă mai uit să văd ce putem să vedem prin zonă și descopăr o bijuterie ascunsă. O fortăreață ca în filme. WOW! De ce nu am văzut nimic legat de locul ăsta? Peștera Prohodna cunoscută și ca ‘Ochii lui Dumnezeu’ care este promovată peste tot pe internet este mizilic pe lângă ce o să vă arăt eu. E ca și cum aș compara burgerul din reclama de la Mc cu cel din realitate.
Sâmbătă 31 iunie, trezirea la ora 04:00, băut cafeaua, făcut bagajul pentru că seara lenea e mare, plus că am devenit ași (aș lua și aia, aș lua și ailaltă) la făcut bagaje și plecat la ora 5:15 din București. Am oprit la un MOL până să trecem podul pentru alimentare și cafea. Vinieta am luat-o online și a costat 26 lei. La 9:45 eram la Trecerea de pod Calafat, unde nu era nici măcar o mașină în fața noastră. Moment în care ne-am dat seama că nu avem cash și ne rugam să meargă cu cardul. Nu a trebuit să ne întoarcem în Calafat, deci a mers cu cardul și a costat 25 lei.
Ce face românul când ajunge în Bulgaria? Merge să își cumpere țigări (bine, cei care vor să trăiască ca în studenție). Am oprit la un Kaufland în Vidin, am scos niște cash pentru că nu știam dacă la peșteră au POS și să nu avem surprize, am cumpărat prostii de ronțăit în mașină și țigări. La țigări când am cerut 3 pachete a venit cu 3 cartușe, înțelegeți da? Că suntem de-ai casei, nu altceva.
Am plecat spre Peștera Magura (cunoscută pentru picturile de pe pereți cu caca de liliac), încă o oră de mers. Am parcat mașina la 11:00. Până ne-am strans toate cele prin mașină și am urcat cele câteva trepte până la casa de bilete, s-a făcut 11:05. Ce ne spune doamna de acolo? Grupul următor pleacă la 12:00! Ce naiba să facem, așteptăm! Eram singurii oameni de acolo. Au o mică curte amenajată cu băncuțe și ceva panouri informative ca să nu te plictisești cât aștepți.
Dragoș s-a jucat cu drona, eu am făcut ceva poze și pe la 11:40 au început să mai vină oameni. Am fost să cumpărăm bilete (14 leva/persoană – merge și plata cu cardul) și cât am mai pierdut vremea pe internet am aflat că se face și vin în zonă doar că la crama respectivă trebuie să-ți faci rezervare din timp. La ora 12:00 ne strânsesem în jur de 20 de persoane. Vine un nene (aparent era ghid), care vorbea doar bulgară și ne strânge pe toți ca la scoală. A vorbit 10 minute, naiba știe ce și am intrat în peșteră.
Peștera este mare și frumos amenajată. Are 1.7 km și turul durează cam o oră. Am aflat că zona cu picturi este închisă, plăcintă cu rahat, fără rahat. Mergem 5 minute după care ne oprim să povestească domnul ghid ceva acolo. După ceva timp am crezut că ne-am plictisit noi pentru că nu înțelegeam nimic, dar și bulgarii erau plictisiți pentru că omul vorbea foarte, dar foarte mult. Mergeai 5 minute, stăteai 10.
Am văzut că 5 din grup au dispărut așa încet, încet. Mie îmi era aiurea să plec, să nu urle omul după noi că nu avem voie singuri. Oricum nu îl înțelegeam în caz de ceva, așa că după ceva timp am plecat să explorăm peștera singuri. Ieșirea din peșteră este pe partea opusă a dealului, ceea ce înseamnă că ai 1,7 km de mers până la mașină. Când am ieșit am dat de un trenuleț care te ducea până la parcare, de cei 5 care dispăruseră, un lac drăguț și un mic magazin cu vinul local despre care citisem.
Am cumpărat o sticlă de vin (Sauvignon Blanc 24 leva, Chardonnay 15 leva, Șampanie 48 leva – acceptă doar cash) și nenea cu trenulețul se pregătea să plece. Fugim spre el și îi zic lui Dragoș că probabil trebuie să plătim. Ne răspunde un sârb în română, că trebuie să plătim 6 leva (3 leva/persoană). Și bulgarii și sârbii știu mare parte din ei ceva romană. Noi? Nici măcar un cuvânt. În fine, dacă se pune, știu berea Kamenitza și salata Shopska.
Plecăm de la peșteră spre Belogradcik (30 de minute), unde este fortăreața și unde avem și cazare pentru noaptea respectivă. Înainte să ajungem la cazare, am mers la restaurantul Pri Ivan (avea cele mai multe recenzii și o notă mare) să facem o rezervare pentru cină la ora 20:00. Apoi ne-am cazat la Castle Cottage (70 euro, se plătește cash) care este chiar lângă fortăreață și are o priveliște superbă.
La 14:30 eram cazați și pregătiți să mergem să explorăm orașul. Prima oprire, fortăreața (15 leva/persoană). Dacă mergeți cu mașina se mai adaugă 5 leva parcarea și se poate plăti cu cardul. Nu am cum să vă descriu cât de frumos este. Formațiunile respective de piatră se întind pe o suprafață mai mare, nu doar unde este fortăreața. Am petrecut acolo 2 ore, ne-am jucat cu drona (pe pagina de video este un mic filmuleț) și am făcut o grămadă de poze. De ce Cappadocia de Bulgaria? Pentru că aici în orașul ăsta se ridică baloane cu aer cald. Am numit-o Cappadocia pentru săraci, mult mai ieftină și mult mai accesibilă. Au și un festival al baloanelor în Septembrie, un search pe Google pentru mai multe detalii (sau aici). Ne-am întors la cazare să lăsăm drona și am luat-o la pas prin oraș.
Nu ai prea multe de văzut, nici terase nu sunt prea multe și pentru că era încă foarte devreme, am căutat un loc unde să bem o bere. După ce ne-am învârtit 20 de minute, am găsit o terasă. Am uitat să zic un lucru care mi s-a părut super drăguț legat de oraș, au toate cutiile de gaz de pe stradă pictate, fiecare cutie cu povestea ei. Foarte draguț.
Ne-am terminat berea cât ne-am chinuit să ghicim vârsta unor copii de la o masă alăturată (asta pentru că fetele arătau de 20 și băieții de 11) și când ne-am uitat la ceas, ora 18:00. Mai erau 2 ore de pierdut, doar că nu prea mai aveam ce să facem. Am zis că cerem nota și mergem spre restaurant să ne încercăm norocul, poate nu e așa de aglomerat. Vine nota: 5.2 leva. O bere la 0,5l în mijlocul orașului 2.6 leva. WOW! Să veniți în Bulgaria la băute nesimțite!
Ajungem la restaurant și găsim o masă liberă pe terasă. Restaurantul este foarte frumos și curat, e din alt peisaj față de ce e prin oraș și are o terasă exterioară cu vedere la fortăreață. Am băut un vin bun sârbesc (Matalj Sauvignon Blanc), am început cu un antreu (salata shopska, o pastă de brânză și o pită bună) și ne-am bucurat de soare. După vreo oră am comandat și felul principal (pljeskavica și ceva mici sârbești) și ne-am bucurat de apus. Am mâncat ca sparții (am luat și la pachet pentru că era prea multă mâncare, ca idee micii sârbești sunt 8 la număr/porție). Pe tot ce am enumerat plus apă, am dat 107 leva.
1 Iunie – La mulți ani, copii! Ne-am trezit la 6, am strans tot, ne-am pregătit rucsacii de munte, la 7:00 am luat micul dejun (o plăcintă cu brânză, cu iaurt natural și o dulceață de zmeură), iar la 7:30 am pornit la drum către cabana unde urma să lăsăm mașina (o oră). De la cabana respectivă este și traseul către vârful Midzor. Chiar dacă era devreme, era destul de multă lume pe stradă în centrul orașului și nu înțelegeam de ce. Pentru că era un balon în aer! M-am bucurat ca atunci când eram mică și găseam 1 leu în punga de chipsuri.
Ultimii 3 km sunt pe o străduță îngustă cam de o mașină și puțin. Din locul din dreapta, văd prima într-o curbă cum vine unul cu viteză, nu am apucat să spun decat „O”. Trage Dragos de volan, omul nu a avut nici cea mai mică intenție de a apăsa frâna, a trecut de parcă îl alerga poliția. Nu ne-am murdărit chiloții, dar nici mult nu mai aveam. Ultimul km până la cabană nu este asfaltat, dar drumul nu este rău. Trecem pe lângă un spațiu amenajat pentru grătar și văd eu că e mult loc și zic să lăsăm mașina acolo. Bombăne Dragoș că îi e aiurea să lăsăm mașina acolo, era singură în mijlocul nimicului. Până la urmă, o lăsăm acolo și mai mergem pe jos jumătate de km până la cabană. Acolo mai erau ceva mașini parcate și Dragoș hotărăște să se întoarcă după mașină și să o lăsăm parcată la cabană unde existau și camere video. Cât și-a făcut el încălzirea pentru traseu, eu m-am așezat în cur și am fumat o țigară.
Nu există indicatoare cu număr de km sau timp, de fapt nu prea există indicatoare în general, cred că am văzut doar 3 pe tot traseul care erau doar o confirmare că ești pe unde trebuie. Nu că ai avea cum să te pierzi, mai ales în zonele împădurite, bulgarii amenajează poteca de obicei cu balustrada și scări săpate, dar noi oricum aveam descarcat traseul de pe All Trails. Inițial am zis că mergem și ne întoarcem pe același traseu, dar Dragoș a găsit pe aplicație încă un traseu ca să putem să facem un circuit. Bun, după ce mergem ceva pe drumul forestier, trecem un râuleț și ajungem la o intersecție. Mergem pe traseul din dreapta și ne întoarcem pe cel din stânga. Vedem o balustradă și ceva trepte, clar eram pe unde trebuie și hai la deal. Am intrat în traseu la 8:45, iar după o oră de urcat, s-a terminat pădurea și am dat de golul alpin. La 5 minute de la limita pădurii, este un loc amenajat pentru relaxare, gratar, loc de făcut foc de tabără, erau și 2 leagăne, era la fel ca locul unde am parcat mașina prima dată. Pauză de țigară și hai că mai avem de mers. Era cald rău.
La 10 minute mai sus de locul de relaxare există și apă, ceea ce e foarte tare pentru cine vrea să înnopteze acolo.
Cum urcam noi agale, ne-am întors să admirăm peisajul și mai vedem un om. Singurul om întâlnit pe traseul de pe partea bulgărească (care ne-a depășit, a făcut vârful, alerga la coborâre când noi mai aveam puțin de mers până la vârf). La 10:45 am ajuns la prima bornă care reprezintă granița dintre Bulgaria și Serbia.
Ucare și urcare și iar urcare pe graniță până mai vedem 4 oameni care urcau pe partea sârbescă, care are un traseu mult mai scurt. Erau în fața noastră cu 10m, i-am lăsat să-și facă poze pe vârf și am zis că ne punem să mâncăm până termină ei. Dacă m-am văitat de cald, acum mă văitam de frig. Am scos geaca de puf, am terminat de mâncat și oamenii tot pe varf erau. Unul cu pet-ul de bere, unul cu ceva tărie, erau pe party mode. Ne-am dus lângă ei, am făcut 2-3 poze și hai să coborâm.
Totul a fost ok până când, pe aplicație ne arată că trebuie să coborâm vertical pe undeva. Unde nene? Nu era nici urmă de potecă. Am zis hai fie, poate e doar o porțiune. Și de acolo m-am tăiat ca maioneza. Am mai mers eu pe nemarcate prin tinerețe, dar parcă nu era așa de rău. Era numai jnepeniș, nici prea mic, nici foarte mare, plin de urzici printre ei, niște mușuroaie imense de furnici roșii și pietre. Am mers pe jnepeniș ca Isus pe apă. Problema era că nu te țineau de fiecare dată și era foarte posibil să calci într-o gaura printre pietre. Mă vedeam cu picioarele rupte, bețele rămâneau mereu blocate, am făcut ceva muschi la brațe cât am tras de ele, m-am urzicat și m-au muscat furnicile alea de ziceai de le-a dat cineva zahăr. Zona pe care o aveam de traversat așa părea mică de sus, dar nu se mai termina. A mai trecut un idiot pe acolo că am găsit o talpă de adidas și o sticlă de apă, dar ăla clar nu se putea numi traseu. Am ajuns într-un final la pădure, unde am crezut că o să fie și mai abrupt și mai greu de trecut printre copaci, dar a fost acceptabil. Am mers strict după aplicație, pentru că nu se vedea nici urmă de ceva potecă. Prea mult în stânga, hai puțin mai în dreapta, așa, tot în față. Da, amuzant acum, nu și atunci. După mult timp, ajungem la ceva care pare drum de exploatare. Perfect! Am mers pe el până am ajuns la râu. Pare că trebuie să îl traversăm de vreo 4 ori. Dragoș se descalță, eu zic că poate reușesc și m-am dus foarte sigură pe mine să traversez râul. Am zis că dacă e ceva, am adidașii impermeabili și nu pare așa adâncă. La jumătatea distanței, pleoșc! Pisică la apă! Era mai adâncă de gleznă, deci mi-a intrat apă în adidași. Mi-a plăcut senzația rece, dar mă și gândeam câte bășici o să fac că mai aveam de mers cam 2 km. La următoare trecere, eu am trecut bucurându-mă de apă, Dragoș a zis că nu se mai descalță și încearcă să treacă pe pietre. Nu face 3 pași, pleoșc! Ne-am spart de râs. S-a mai înveselit atmosfera, am trecut râul încălțați și fără stres de câte ori a mai fost nevoie, pentru că oricum nu mai conta și într-un final am ajuns la intersecție. Am băgat viteză pe forestier până am ajuns la mașină, 15:20.
Ne-am schimbat de haine și încălțări și am pornit spre București. Am mai făcut o mică oprire la Kaufland Vidin, la trecerea de pod a fost liber și am ajuns acasă în jur de 21:30.
Traseul de întoarcere ori a fost făcut iarna și atunci da, e ok, zăpadă multă, coborât pe schiuri ori a fost un nebun care a considerat că era prea monoton să te întorci pe același traseu. Mai jos este o animație realizată cu Google Earth și Microosft Clipchamp – traseul fost exportat în format .kmz și .gpx (Garmin Epix).
Dar chestia aia clar nu se poate numi TRASEU, am și făcut o sesizare la All Trails.
Mai multe poze în galeria de mai jos:
